ARAD. În ultimele 24 de ore, pompierii militari au acționat pentru gestionarea a 38 de situații de urgență produse la nivelul județului Arad. Cele mai multe intervenții au constat în asistență medical ...
Condamnat de Judecătoria Ineu la 21 de ani de închisoare pentru faptele sale, bărbatul a contestat decizia, însă apelul său a fost respins, păstrându-se condamnarea inițială. Atât sentința inițială, c ...
PECICA. În următorii doi ani, la Pecica, se va amenaja un lac cu apă termală şi un parc de 3,5 hectare. Totul pe bani ...
Președintele SUA a reiterat, de asemenea, că locuitorii din Fâșia Gaza ar putea merge să trăiască în Iordania sau Egipt, în ...
Potrivit programului aprobat de conducerea Parlamentului, până la ora 13,00 Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci trebuie ...
Sezonul de sală 2025 a început, în Capitală, la Cupa RMA, unde sportivul Marian Coman s-a clasat pe locul 1 în probele de 800 ...
Conduita inspectorilor a ieșit la iveală abia după ce DIICOT a cerut informații de la ANAF cu privire la controalele efectuate la firmele din grupul Nordis, detalii despre acest caz fiind menționate î ...
Cărțile pentru copii, Beletristica, respectiv Științele umaniste sunt cele trei categorii de carte preferate de arădenii care ...
JURNAL ARĂDEAN: Domnule director, ați ajuns „vedetă națională”. 100.000 de euro, care sunt bani mulți oriunde în lume, nu ...
Pe teren, Halep și-a luat la revedere de la publicul clujean. Mesajul său nu a fost însă unul clar în ceea ce privește ...
Mexic. „Am început deja să trimitem (militari)”, a declarat şefa statului mexican, în cadrul conferinţei sale de presă matinale. Ea a precizat că militarii au fost mobilizaţi în state care „nu au atât ...
Bruxelles. „Astăzi facem un pas esenţial pentru (…) a ajuta Republica Moldova să reia controlul asupra destinului său ...